Va povesteam intr-unul dintre posturile mele anterioare de posibilitatea realizarii compartimentarilor interioare din blocuri compacte din gips. Acum, ca am si aplicat aceasta metoda, sunt in masura sa va spun si parerea mea sincera.
Nu vreau sa va povestesc despre toate avantajele folosirii acestui sistem, lucruri care pe mine m-au convins sa-l folosesc, pentru ca aceste detalii puteti sa le gasiti pe pagina producatorului, VG-Orth. Sunt insa cateva aspecte importante pe care merita sa le subliniez. Cel mai important este timpul castigat, pe de o parte datorita rapiditatii cu care se zidesc placile (In cazul meu aproximativ 700 mp de perete interior in 4 saptamani de lucru, cu o echipa care a alternat intre 3 si 4 oameni), iar pe de alta parte datorita faptului ca peretii nu mai necesita tencuire. Un alt avantaj este acela ca ar trebui sa fii foarte rau intentionat sa zidesti stramb placile, astfel ca peretii obtinuti sunt foarte drepti si in vinclu. Spatiul castigat nu este nici el de neglijat, tinand cont ca cele mai des folosite placi sunt cele de 8 cm, ceea ce inseamna ca se castiga cel putin cativa centimetri in fiecare camera.
Probleme pot aparea insa foarte usor din cauza zidirii incorecte, fie din neglijenta, fie din rea vointa sau pur si simplu din necunosterea procedurilor. Eu am apelat la o echipa cu experienta in domeniu si sper ca acest lucru sa fie dovedit in timp. Problema cea mai des intalnita este aparitia fisurilor la buiandrugii de deasupra usilor si la imbinarea placilor cu tavanul, tocmai acolo unde se pune accentul cel mai mare atunci cand se dau instructiuni de zidire. Oricum la inceperea lucrarilor cu acest material, firma pune la dispozitie o persoana specializata care sa-i asiste pe muncitori cu explicatii si demonstatii in primele zile de munca.
Timpul va demonstra daca am facut o alegere buna sau daca m-am inselat. Pana acum in santier s-au pus cateva pariuri care au fost pierdute de cei ce si-au imaginat ca se poate dobori un astfel de zid cum o lovitura de pumn sau de picior
.
Chiar daca acest post este oarecum pozitiv la adresa acestui produs, nu voi ezita sa public fiecare inconvenient pe care Multigips il va oferi in timp. Sper totusi sa fie foarte putine spre deloc.









tinand cont de pretul peretilor Multigips recomand zidaria si tencuiala+ glet si glet de finisare … pretul este cam acelasi dar in schimb ai un zid interior de cel putin 20 cm si o izolatie fonica foarte buna